Cauta
Inapoi la toate articolele

Embreise, partener in cadrul filialei Asociatiei Colegiului Pacientilor Suceava

Embreise, partener in cadrul filialei Asociatiei Colegiului Pacientilor Suceava

Începând cu data de 7 decembrie 2017, Asociația Colegiului Pacienților va avea o filială și în județul Suceava. În cadrul conferinței care a anunțat acest lucru, a fost prezent Dragoș Niculescu, vicepreședintele Colegiului Pacienților de la nivel național, precum și mediatori, medici, dar și secretarul general al Colegiului Medicilor din Suceava.

Dana Maxim este președinte al Colegiului Pacienților din Suceava, astfel că, în cadrul evenimentului a fost explicat cum anume va fi soluționat un conflict de malpraxis dintre un medic și un pacient prin intermediul medierii. De asemenea, a fost punctat și faptul că acest lucru va putea fi realizat de către mediatorii care fac parte din Corpul Profesional al Mediatorilor, printre care se află și mediatorul Liliana Caisin.

Acest ONG este unul dintre cele mai mari la nivel național, având aproximativ 6000 de membri înscriși, a declarat Dragoș Niculescu, vicepreședintele Asociației Colegiului Pacienților. Această asociație a fost înființată în cea mai mare parte de către voluntari, care sunt activ implicați în sistemul de sănătate, astfel încât, se dorește reprezentarea cu demnitate a pacienților. În prezent, Colegiul Pacienților caută voluntari, dornici să se implice în această activitate, iar înscrierile se pot face și online, pe site-ul https://colegiulpacientilor.org/voluntar/ .

Embreise a fost sponsor în cadrul conferinței de lansare a filialei Asociației Colegiului Pacienților din Suceava și va fi partener în diverse acțiuni organizate. Embreise este o companie care a luat naștere din dorința de a ajuta tot mai multe persoane să adopte o alimentație sănătoasă și echilibrată, astfel încât, tehnologiile unice în ceea ce privește suplimentele alimentare, au clasat această companie pe un loc fruntaș la nivel național. Produsele de ultimă generație nu prezintă contraindicații și au un grad ridicat de eficacitate pe termen lung. Totodată, aceste suplimente sunt caracterizate și de către o substanță activă cu un procent mărit, care oferă satisfacție și prevenire în diferite afecțiuni.

Principalul scop al companiei Embreise este acela de a educa populația în direcția unei alimentații sănătoase, cu produse naturale, iar suplimentele pot ajuta extrem de mult organismul în obținerea unei stări de bine. Produsele comercializate de către Embreise fac parte din categorii precum: Slăbit, Imunologie, Cardiovasculare, GastroenterologieSport și bineînțeles, Terapeutice. Așadar, sănătatea este mai presus de toate, iar Embreise este compania care poate ajuta la menținerea unui echilibru din acest punct de vedere, grație produselor italiene, pe care le comercializează, astfel că, pentru mai multe detalii, puteți consulta site-ul www.embreise.ro .

Comentarii
Scrie un comentariu Inchide comentariile